Profesorii din ASEM susțin și ei examene!

Pe  data de 10 martie 2022 în incinta ASEM a avut loc evaluarea finală publică în cadrul proiectului ERASMUS+ Acțiunea-cheie 2 – Consolidarea Capacităților în Domeniul Învățământului Superior „Leadership și Management în Instituțiile de Învățământ superior din Moldova” (Moldova Higher Education Leadership and Management) – MHELM a managerilor din ASEM și UTM.

Orele de curs în cadrul acestui program s-au desfășurat în perioada 04 octombrie 2021 – 18 februarie 2022, iar conform cerințelor curriculare, evaluarea finală constă în prezentarea proiectelor elaborate în grup. Fiecare din cele 7 universități, membre a proiectului MHELM (UTM, ASEM, USM, USMF, UASM, USARB, USCahul) sunt reprezentate de câte 2 echipe.

Academia de Studii Economice din Moldova a fost reprezentată de două echipe, care au elaborat și prezentatpropuneri de proiect, ce au ca scop consolidarea instituțională a universităților și a întregului sistem al învățământului superior din Republica Moldova.

Prima echipă, formată din Lilia Grigoroi, dr., conf. univ., decan al facultății „Contabilitate”, Liliana Lazări, dr. conf. univ., șef departament „Contabilitate, Audit, Analiză Economică”, Zinovia Toacă, dr., conf. univ., decan al facultății „Tehnologia Informației și Statistică Economică” și Natalia Galanton, dr., conf. univ., departamentul „Management și  Antreprenoriat”, a venit cu propunerea de proiect „RAPORTAREA INTEGRATĂ pentru Instituțiile de învățământ superior: instrument de creștere  a responsabilității și transparenței”. Obiectivul proiectului vizează „consolidarea capacității instituționale de asimilare a celor mai bune practici internaționale și regionale (Uniunea Europeană) în domeniul raportării integrate”. Echipa a demonstrat, că raportarea integrată se concentrează pe capacitatea unei instituții de a crea valoare pe termen scurt, mediu și lung.

A doua echipă, formată din Ludmila Cobzari, dr. hab., prof. univ., decan al facultății „Finanțe”, Larisa Dodu-Gugea, dr., conf. univ., decan al facultății „Relații Economice Internaționale”, Lucia Cepraga, dr., conf. univ., șef „Secția Studii, Dezvoltare Curriculară și Managementul Calității”, Tatiana Moroi, dr., conf. univ., prodecan al facultății „Finanțe”, a propus proiectul „Dezvoltarea și promovarea culturii de conștientizare a riscurilor în cadrul ASEM”. Obiectivul proiectului, formulat de membrii echipei, este orientat spre „Promovarea culturii de conștientizare a riscului la nivel instituțional în vederea asigurării gestionării riscurilor și/sau valorificării oportunităților condiționate de situații de risc corelate cu obiectivele strategice instituționale”.

         Propunerile de proiecte, înaintate de echipele ASEM, au fost apreciate de către Comisia de evaluare drept relevante și stringente, cu impact atât instituțional, cât și transuniversitar. Totodată, oaspeții de la UTM au salutat ideile înaintate, găsindu-le importante și necesare comunității academice la nivel național.

 

 

The post Profesorii din ASEM susțin și ei examene! appeared first on ASEM.